Locuitorii din Dubăsarii Vechi au identificat problemele locale

9-22-2021

Locuitorii din Dubăsarii Vechi au participat la un eveniment comunitar de identificarea și prioritizarea problemelor locale. Evenimentul a fost organizat de Coaliția locală pentru bugetare participativă.

Printre cele mai discutate probleme locale, care necesită intervenția autorității publice, dar și implicarea cetățenilor în soluționarea lor au fost:

  • Drumuri stricate;
  • Inaccesibilitatea și lipsa rampelor de acces către instituțiile publice;
  • Lipsa veceurilor publice;
  • Lipsa locurile de agreement pentru tineri;
  • Lipsa locurilor de odihnă pentru persoanele în etate;
  • Lipsa parcărilor amenajate;
  • Lipsa unor gunoiști autorizate și echipate pentru colectarea selectivă a deșeurilor etc.

La evenimentul au participat persoane de diferite vârste și categorii, pentru a identifica problemele cu care se confruntă toate categoriile de locuitori.

În baza răspunsurilor obținute la focus grup vor fi elaborate și completate chestionare, care vor permite colectarea mai multor opinii și probleme cu care se confruntă cetățenii. Ulterior, aceste probleme și nevoi comunitare vor fi prezentate conducerii satului pentru a fi incluse pe agenda de lucru spre soluționare.

Dubăsarii Vechi este una dintre cele 5 localități din zona de securitate beneficiare ale proiectului Bugetul Meu, Centrul Contact fiind partener regional.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova” este cofinanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer. Proiectul este  implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).