Evaluarea intermediară a proiectului „Informează, abilitează și acționează!” în regiunea de Sud

2-2-2021

Luni, 01 februarie curent, în cadrul proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, a avut loc, în regim on-line, evaluarea intermediară a proiectului în regiunea de sud a țării. La eveniment au participat: Tattiana Seredenco, director executiv al partenerului regional A.O. „AZI”, Alexandru Bujoreanu, primarul orașului Leova și Raisa Bălan, reprezentantul partenerul local al proiectului. Evaluarea a fost condusă de Gheorghe Caraseni, consultant în evaluare și dezvoltare a capacității.

„Acest proiect este binevenit și coincide cu scopurile noastre: de a transparetiza activitatea acestei instituții (APL Leova) și de a implica cetățenii în procesul decizional. Din câte cunosc au mai fost proiecte similare, dar nu atât de consistente ca și esență. Acest proiect este unul palpabil și prevede implicarea mai multor oameni. Efectele sunt vizibile”, a declarat Alexandru Bujoreanu, primarul orașului Leova.

Subiectul rolului partenerului local în procesul de bugetare participativă a fost abordat de către Raisa Bălan, secretarul Coaliției Locale Leova, ONG ”Parteneriat Social”, care a menționat că proiectul este un proces dorit din partea cetățenilor, iar valoarea adăugată o are experiență anteioară a membrilor Coaliției Locale implicați în proiecte asemănătoare. „Inițial membrilor Coalițiilor Locale nu le era clar cum primăria va aloca bani pentru bugetarea participativă și cum va evolua această procedură, apoi după elaborarea formularului de proiect, au înțeles sensul, iar după trecerea etapelor de informare, abilitare dorim să facem vizite informative la liceul din orașul Leova, cu elevii claselor a 11 – a, a 12 – a care vor putea înainta idei de proiecte pentru dezvoltarea comunității”, a menționat secretarul Coaliției Locale

Consultantul în evaluare al proiectului, Gheorghe Caraseni a reamintit cât sunt de importante cele trei componente ale procesului de dezvoltare în participarea bugetară și anume: informarea, abilitarea apoi acționarea. „Cât de talentat nu ai fi și dacă te duci direct în clasa a treia, oricum treci în clasa întâi, deoarece există etapele importate pe care trebuie să le treci. Trebuie să fii informat, instruit și apoi să acționezi”, a menționat expertul.

Tatiana Seredenco, la rândul său, a descris procesul de implementare a proiectului în toate localitățile partenere timp de un an și a concluzionat: „Chiar dacă pandemia a fost un impediment pentru noi, am încercat să facem față provocărilor și să reușim realizarea obiectivelor propuse” . 

Proiectul Bugetul Meu – “Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.”