(Video) Orașul Șoldănești prosperă prin activismul cetățenesc

12-10-2021

Societatea civilă din oraşul Şoldăneşti a devenit mai activă în ultimii ani. În localitate putem vedea drumuri reparate capital, cu trotuare şi parcare auto, aceasta fiind una din ideele locuitorilor oraşului. Drumul recent reparat duce la una din grădiniţe şi până a fi reparat a creat mari bătăi de cap atât angajaţilor instituţiei, cât şi părinţilor cu copiii.  

„Este foarte bine. Deja nu vom mai fi nevoiţi să mergem prin noroi. Este comod şi pentru a parca maşina, adică este foarte bine”, a spus AUREL CODREANU, locuitor or. Șoldănești.

„Până în acest an a fost un drum deteriorat, cu noroi pe care era dificil de ajuns la grădiniţă atât părinţilor, cât şi copiilor. Anul trecut s-a reparat drumul, iar acum nu demult s-a reparat trotuarul”, a spus OLGA MORARI, director Grădiniţa ,,Mărţişor” or. Şoldăneşti

Doresc să trăiescă mai bine, într-un oraş amenjat cu o infrastructură dezvoltată de aceea se implică şi îşi manifestă activismul.

„Cetăţenii se adresează la Primărie. Este primarul, vice primarul la care se adresează, participă la şedinţele Consiliului, la întruniri”, a spus TUDOR BRÎNZĂ, locuitor or. Şoldăneşti

În cadrul unui proiect de amploare, precum reparaţia capitală a liceului din localitate, finanţat de UE s-a dovedit a fi efectiv proiectul ,,Bugetarea participativă” care a consolidat un grup de părinţi pentru a monitoriza cum se desfăşoară lucrările, cât şi să participe direct la amenajarea sălilor de clasă.

„Contează foarte mult implicarea cetăţenilor, or fără implicare activă a cetăţenilor noi nu putem desfăşura nici-un fel de proiect. Cetăţenii contează chiar şi în proiectul nostru de eficienţă energetică pe care îl desfăşuram la L.T. ,,A. Mateevici” din oraşul Şoldăneşti. Avem un grup de lucru local pe care îl numim CDL pe care îl organizăm în fiecare semestru cu participarea părinţilor, ONG-urilor locale pentru a povesti şi arăta care sunt paşii şi ce am reuşit să implementăm din trimestrul trecut până în trimestrul acesta”, a spus ALIONA PÎNZARI, directoare L.T. ,, A. Mateevici”, or. Şoldăneşti.

În urma reparaţiei capitale a liceului elevilii şi cadrele didactice vor beneficia de condiţii mai bune.

„Am avut parte de condiţii nu prea bune pe parcursul anilor. Geamurile vechi, frigul, desconfortul acesta peste tot, însă datorită impelemntării proiectului european vom avea parte de condiţii mult mai bune pentru a obţine studii de calitate şi cu condiţii fizice mai bune decât cele care erau până acum”, a spus LUCIA STIHARI, pedagog L.T. ,, A. Mateevici”, or. Şoldăneşti

„O să avem căldură, apă în şcoală şi o să avem condiţii mai bune pentru a învăţa”, a spus IONELA SCHIŢCO, elevă

„Este foarte bine, demult trebuia să facă asta. Din câte cunsoc a fost câştigat un proiect şi au început reparaţia. Este foarte bine, după mine”, a spus MIRELA SCHIŢCO, elevă.

„Ne bucurăm destul de mult pentru că o să putem să învăţăm într-un spaţiu mai bine amenajat şi mai frumos”, a spus EMILIA VIDRAŞCU, elevă

Activismul cetăţenilor este binevenit în orice localitate, oamenii nu sunt indeferenţi, vin cu diverse idei şi metode de dezvoltare a oraşului.

„Cetăţenii sunt activi şi vin cu diverse propuneri, proiecte pe care noi, APL le vedem, îi auzim şi încercăm să le implementăm. Avem luminarea stradală, accesul la două grădiniţe din oraş, solicitate de la cetăţenii oraşului Şoldăneşti. Accesul la Grădiniţa ,,Mărţişor” şi  ,,Andrieş” sunt proiecte finalizate la ziua de astăzi. Pentru anul viitor avem planificat un proiect ,,Renovarea apeductului din cartierele Frunzei şi Botanica”, unde s-au implicat foarte activ cetăţenii”, a spus VADIM GROZA, vice primar or. Şoldăneşti

Eficacitatea proiectului ,,Bugetarea participativă” este demonstrată în mai multe localităţi din ţară. Prin activismul cetăţenilor este îmbunătăţită considerabil infrastructura locală.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova” este cofinanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer. Proiectul este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).