Cu suportul Coaliției Locale din cadrul proiectului Bugetul Meu, Consiliul orășenesc Florești a probat în unanimitate Primul Program de Bugetare participativă

10-20-2020

La data de 9 octombrie 2020, în temeiul art.14 și art.29 din Legea privind Administrația Publică Locală Nr.436 din 28.12.2006, Legii Nr. 181 din 25.07.2014, Legii nr. 239-XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional, în scopul implicării cetățenilor din teritoriul primăriei orașului Florești în soluționarea problemelor localității, susținerii și dezvoltării inițiativei publice a cetățenilor în interesul comunității locale și luând în calcul propunerile Coaliției Locale din orașul Florești, pentru  asigurarea mecanismului de implementare a programului de bugetare participativă, Consiliul orășenesc Florești a probat în unanimitate Primul Program de Bugetare participativă în orașul Florești.

Elaborarea proiectului de decizie a fost executată de doamna Silvia Colța și susținută în plen, împreună cu expertul proiectului, Vasile Grama, în fața consilierilor locali.

Discutarea şi aprobarea Regulamentului privind implementarea procesului de Bugetare Participativă în orașul Florești a început anterior, în cadrul a două Ședințe comune de lucru a Coaliției Locale și primăriei orașului Florești din 16 septembrie 2020 și 2 octombrie curent.

În cadrul acestor ședințe s-a discutat și s-a revizuit încă odată Regulamentul Bugetării Participative. Membrii Cooaliției Locale din or. Florești împreună cu specialiștii primăriei au examinat fiecare punct al Regulamentului Bugetării Participative, supunând votului deschis și fiind propuse modificări pentru prezentul Regulament – p. 6 „Valoarea Bugetului”. Igor Botnari a propus ca Valoarea bugetului destinat proiectelor din cadrul Bugetării Participative să fie majorată până la 150 mii de lei. În același timp, Valoarea minimă a unui buget per proiect să fie de circa 20 000 lei, a susținut domnul Suhari Octavian.  Membrii Coaliției Locale au susținut o sesiune de discuții despre ideile propuse și regulamentul modificat.

Regulamentul propus a fost aprobat unanim, apoi printr-un demers, au solicitat Consiliului orășenesc să fie supus aprobării, respectiv, introducerii în ordinea de zi a ședinței ordinare viitoare.

Demersul către primarul, Iurie Gangan, a fost semnat de către președintele adunării, Alina Ciobanu, reprezentanta  Consiliului Raional al Tinerilor din Florești.

Totodată, în cadrul acestor Ședințe a fost aprobat și Planul de acțiuni al Coaliției Locale Florești pentru participare bugetară.

Activitatățile sunt parte a proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, care este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftunge.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftunge.V.