Participarea cetățenilor la elaborarea bugetului localităților Cantemir și Sălcuța

7-13-2020

În săptămâna trecută (6-10 iulie 2020) au fost organizate instruiri în orașul Cantemir și satul Sălcuța, la care au participat reprezentanții autorităților publice locale și membrii coalițiilor locale. 

În prima zi, s-a discutat despre starea actuală a transparenței decizionale  și aplicarea în practică a prevederilor de consultare și implicare a cetățenilor la elaborarea și aprobarea deciziilor. Deși autoritățile locale depun efort pentru a crește participarea, totuși implicarea cetățenilor este redusă. Una dintre cauzele identificate a fost natura complexă și tehnică a bugetului. Complexitatea acestui document reprezintă o piedică semnificativă care nu permite participarea eficientă a cetățenilor.   

În a doua zi, participanții au învățat despre principiile bugetării participative și importanța elaborării bugetului pentru cetățeni. Una dintre modalitățile de a combate dificultățile de înțelegere a bugetului este elaborarea unui rezumat bugetar separat destinat exclusiv cetățeanului. Astfel, pentru a facilita implicarea cetățenii este nevoie de informație bugetară relevantă, utilă, simplă de înțeles și publicată în timp util. 

La instruiri au fost prezenți primarii ambelor localități. Roman Ciubaciuc, edilul orașului Cantemir a solicitat experților mai multe exemplu de soluționare și promovare a bugetării participative și a confirmat interesul de a implementa bugetarea participativă în localitate. Ion Novac, primarul satului Sălcuța, r-nul Căușeni, a declarat că este mulțumit de informația oferită și speră că urmare a acestor instruiri, localnicii vor dispune de cunoștințele necesare pentru a participa la elaborarea bugetului pentru anul 2021. 

Secretarii coalițiilor locale din Cantemir și Sălcuța, Victoria Isac și Liliana Bacal și restul membrilor Coalițiilor Locale, au apreciat exemplele aduse de trainer-ul Ana Nedelcu pentru îmbunătățirea metodelor de prezentare a bugetului comunității și formele diverse de bugetare participativă utilizate de alte orașe din lume. 

Instruirile au fost coordonate de Stanislav Ghilețchi, director adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene. 

   Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.