Activitățile Coalițiilor Locale din regiunea de Sud a Republicii Moldova continuă și pe timp de pandemie
În cadrul proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova, după formarea Coalițiilor Locale și semnarea Memorandumurilor, activităţile vor fi efectuate la distanță și anume prin intermediul online.
Chiar dacă situația din țară este una nefavorabilă, secretarii Coalițiilor Locale împreună cu reprezentanții APL-urilor din regiunea de Sud a Republicii Moldova (municipiul Cahul, orașul Cantemir, orașul Leova, orașul Cimișlia și satul Sălcuța, raionul Căușeni), s-au arătat încântați de a colabora chiar și pe timp de pandemie, iar funcționarii din primării, responsabili de buget sunt dispuși să contribuie la completarea chestionarelor cu informațiile necesare.
Pe data de 26 martie 2020 a fost convocată o ședință extraordinară a Consiliului municipal din Cahul, în care s-a adoptat decizia de a aloca resurse financiare pentru procurarea unui aparat de ventilare artificială a plămânilor în vederea susținerii instituțiilor medicale din mun. Cahul în lupta contra infecției provocate de Covid-19. Totodată, în această perioadă, Primăria municipiului Cahul împreună cu membrul Coaliției Locale, președinte al Asociației „Pro-Lumina”, Vasile Dincă, organizează activitatea de susținere a persoanelor în etate, familiilor social-vulnerabile sau familiilor cu mulți copii din mun. Cahul, cu pachete alimentare cu diferite produse. În prezent, au fost ajutate peste 100 de familii.
Astfel de acțiuni au fost întreprinse și în orașul Leova și Cimișlia. Echipele formate din aceste primării, împreună cu consilierii orășănești și unii membri ai coalițiilor locale noi formate și asistenți sociali, au distribuit pachete cu produse alimentare persoanelor social vulnerabile din localități. Sergiu Andronachi, primarul orașului Cimișlia, a declarat că banii au fost oferiți de Consiliul raional Cimișlia din fondul de rezervă, totodată și-a exprimat recunoștința față de cei care s-au implicat la desfășurarea acestei activități.
Unii membri ai Coaliției Locale din orașul Cantemir și-au expus părerea asupra bugetării participative, în condițiile în care activitatea primăriei este sistată la moment și vor reveni săptămâna viitoare la muncă. Pave Culicovschi a declarat: „Implicarea societății civile în buna administrare a banului public, în condițiile actuale este o necesitate strigentă, este o datorie civică care ne „obligă” de a identifica prioritățile cât şi a supraveghea corectitudinea alocării lor. De aceea rog implicare maximă: participare la şedințele consiliului local, demersuri, inițiative cînd este vorba de rectificarea bugetară sau elaborarea bugetului. Articole în presa locală pentru sensibilizarea comunității noastre vis-a-vis de modul de distribuire şi transparență alocării mijloacelor financiare.”
„Acest proiect este important, deoarece societatea civilă va fi la curent cu elaborarea și executarea bugetului la nivel local. Prin intermediul proiectului ne vom putea expune părerea vizavi de unele probleme și vom ajuta sa fie atins obiectivul principal”, a menționat Lilia Știrbu, membru al Coaliției Locale din Cantemir
Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftunge.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftunge.V.