Locuitorii și locuitoarele din Gura Bîcului se implică în rezolvarea problemelor comunitare

11-16-2021

În anul 2021, în rezultatul mai multor acțiuni de promovare a necesității bugetării participative, autoritățile locale din satul Gura Bîcului, r. Anenii Noi, au alocat peste 150.000 lei pentru inițiative comunitare. 

În rezultatul anunțului primăriei, locuitorii și locuitoarele din Gura Bîcului au înaintat 6 proiecte de dezvoltare comunitară și soluționare a unor probleme cu care se confruntă populația satului, care au primit finanțare din cadrul programului de bugetare participativă.

Vedeți istoria și rezultatele proiectelor comunitare susținute prin bugetare participativă:

1.Proiectul „Exprimare prin implicare”

Scopul proiectului – Construirea a 3 grupuri sanitare în Zona Zaizoc.

Suma alocată din cadrul Programului –37500 lei

Zona Zaizoc din Gura Bîcului este regiunea preferată, ca loc de odihnă pentru locuitorii satului, dar și pentru vizitatori, oaspeți ai localității. Amplasată pe malul râului Nistru, în perioada estivală este vizitată săptămânal de circa 2-3 mii de persoane. Cu toată popularitatea și amplasarea atractivă a acesteia, am identificat un șir de probleme cu care se confruntă oamenii petrecând orele de recreere, odihnă în acest spațiu și anume necesitatea grupurilor sanitare.

2. Proiectul „Responsabili prin acțiune”

Scopul proiectului- Amenajarea locului pentru colectarea deșeurilor în Zona Zaizoc.

Suma alocata din cadrul Programului -22500 lei

Zona Zaizoc este locația preferată a locuitorilor satului Gura Bîcului, ca zonă de recreere. Practic fiecare locuitor al satului petrece cel puțin 2-3 ore săptămânal în perioadă estivală în acest loc. Cea mai frecventă problemă cu care se confruntă populația satului, cât și oaspeții care-și petrec orele de odihnă în acest loc, era absența tomberoanelor de colectare a deșeurilor.

3. Proiectul „Mahalagii”

Scopul proiectului – Amenajarea locului pentru colectarea deșeurilor în Zona Zaizoc.

Suma alocata din cadrul Programului – 28935,00 lei

Proiectul presupune amenajarea spațiilor publice, având drept scop promovarea menținerii și înfrumusețării spațiilor verzi din localitate. Astfel, motivând populația, în special noile generații, la implicare în crearea frumosului, responsabilizând pe altă cale întreaga comunitate . La fel, prin acest proiect se va amenaja o porțiune din fața primăriei ce presupune plasarea bordurilor pe o lungime de 20m si decorarea spațiului vizat cu 2 vaze.

4. Proiectul „Din trecut pentru veșnicie”

Scopul proiectului- Crearea condițiilor pentru deschiderea muzeului pe lângă Biserica sf. Ierarh Nicolae

Suma alocata din cadrul Programului – 26241.00  lei

Proiectul presupune amenajarea unui muzeu în cadrul bisericii Sf. Ierarh Nicolae din  localitate. Acest muzeu are drept scop promovarea valorilor culturale și creștinești în societate, în special pentru noile generații. În cadrul muzeului vor fi expuse obiecte de cult, care datează cu anii secolelor trecute. Muzeul va reprezenta o atracție pentru turiști și un punct de interes istoric, cultural și etnic.

5. Proiectul „Ne pasă”

Scopul proiectului- Renovarea gardului in jurul cimitirului local

Suma alocata din cadrul Programului – 10377,00 lei

Proiectul presupune renovarea gardului extern al cimitirului local, prin vopsire și reparație parțială a bordurilor și reinstalarea pilonilor deteriorați.

6. Proiectul „Schimbarea”

Scopul proiectului – Crearea spațiului pentru agrement și recreere pe teritoriul stadionului local

Suma alocata din cadrul Programului – 31750,00  lei

Prin prezentul proiect, echipa de inițiativă își propune să creeze un spațiu de agrement și recreere prin instalarea a două mese pentru jocul de dame și joc de table cu jaruri , confecționate din beton și procurarea, instalarea unei plase pentru jocul de volei.

Gura Bâcului este una dintre cele 5 localități din zona de securitate beneficiare ale proiectului Bugetul Meu, care implementează bugetarea participativă al doilea an, Centrul Contact fiind partener regional.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova” este cofinanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer. Proiectul este  implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).