Cetățenii comunei Boșcana din r. Criuleni și-au exprimat opiniile privind prioritățile de dezvoltare a localității
În lunile august și septembrie 2021, locuitorii/locuitoarele com. Boșcana din r. Criuleni au avut posibilitatea de a-și expune opiniile referitor la care ar urma să fie domeniile prioritare de dezvoltare a localității. Sondajul a fost organizat și realizat de către membrii Coaliției Locale pentru Transparență Bugetară din com.Boșcana, care este formată din reprezentanți ai societății civile, autorității publice locale și cetățeni activi din localitate.
Strategia de dezvoltare socio-economică reprezintă unul din documentele importante, care susţine procesele de dezvoltare locală, condiţionând şi influenţând în bună măsură evoluţia acestora. Acest tip de documente determină direcţiile şi domeniile cheie, spre care se orientează efortul de dezvoltare al comunităţilor pe termen mediu şi lung, din care motiv este necesară și consultarea opiniei cetățenilor în acest sens.
În perioada august-septembrie 2021, 127 locuitori/locuitoare ai com.Boșcana și-au expus opiniile și nevoile comunitare, prin intermediul sondajului de consultare a priorităților strategice.
Cea mai mare parte a respondenților – 71 persoane (56,8 %) consideră că în ultimii 5 ani calitatea vieții a crescut, 44 persoane (35,2 %) au menționat că calitatea vieții a rămas aceiați, iar 5 locuitori au atestat o scădere a calității vieții în com.Boșcana în ultimii 5 ani.
Totodată, participanții la sondaj și-au spus părerile în raport și cu alte aspecte, menționând și cele mai acute 5 probleme din localitate:
- Sărăcia, salariile mici – 66 persoane (52 % din respondenți);
- Lipsa locurilor de muncă – 49 persoane (38,6 % din respondenți);
- Tarife mari la servicii locale – 35 persoane (27,6 % din respondenți);
- Serviciile publice/infrastructura insuficiente – 33 persoane (26 % din respondenți);
- Poluarea mediului – 31 persoane (24,4 % din respondenți).
Coaliția Locală pentru transparență bugetară din Boșcana a fost lansată pe 17 iulie 2020 și este formată în prezent din 15 reprezentanți ai societății civile, sectorul privat, reprezentanții din sfera culturii, sănătății, educație, dar și activiști civici. Coaliția este deschisă pentru a fi completată cu noi membri din localitate.
Comuna Boșcana este una dintre cele 5 localități din zona de securitate beneficiare ale proiectului Bugetul Meu, Centrul Contact fiind partener regional.
Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova” este cofinanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer. Proiectul este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).