Abilitarea Coaliției Locale Cantemir

10-15-2020

În cadrul proiectului ”Bugetul Meu” au avut loc alte două sesiuni de instruiri, în regim on-line, la care au participat membrii Coaliției Locale din orașul Cantemir.

Evenimentele au avut loc pe 7 și 8 octombrie curent, iar scopul principal al instruirilor a fost prezentarea conceptului de Bugetare Participativă și analiza practicilor existente la nivel internațional. Principalele repere ale primei sesiuni au fost: 

  • Transparența Bugetară;
  • Participare în procesul Bugetar;
  • Bugetare Participativă.

La cea de-a doua sesiune, expertul în domeniul bugetării participative, Ana Nedelcu împreună cu secretarul Coaliției, Victoria Isac, cei 11 membri ai Coaliției Locale și primarul Roman Ciubaciuc, au lucrat asupra elaborării unui Regulament de Bugetare Participativă, care urmează să fie aprobat de consiliul local pentru 2021. 

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.