Instruire pentru cetățenii orașului Telenești
Pe 10 iunie curent, în orașul Telenești, sediul Bibliotecii Publice Raionale ”Vasile Alecsandri”, a avut loc o instruire privind transparența procesului bugetar și a bugetării participative.
La eveniment au participat 22 de cetățeni activi ai orașului, care s-au implicat în discuții, menționând că principiile bugetării participative este în folosul cetățenilor. Responsabilii de etapele procesului bugetar din primăria or. Telenești au menționat despre lipsa unei autonomii financiare autentice la nivel local și despre necesitatea de urgență pentru consolidarea economiei Republicii Moldova, care și până situația pandemică nu era în situația unei economii libere de piață. Participanții au menționat că o economie puternică trebuie să facă față consecințelor, conducând la o creștere economică mai puternică și consolidarea elementelor bazei fiscale, aceste situații se simt în această perioadă. În situația actuală, vor crește necesitățile mari de cheltuieli sociale și șomajul sporit, care vor constrânge suplimentar condițiile pe piața muncii și vor crea noi probleme pentru baza fiscală la nivelul orașului.
În cadrul evenimentului au fost abordate următoarele subiecte:
- Atitudinea și gândirea pro-activă – paradigmă avansată de a gestiona eficace și eficient etapele procesului bugetar în mod participativ;
- Principiile și valorile bunei guvernări;
- Participarea cetățenilor și ciclul politicii fiscale și conceptul de bugetare participativă;
- Experiențe la nivel mondial și Conceptul de bugetare participativă pentru Republica Moldova.
Evenimentul a fost organizat de partenerul regional AO ADR ”Habitat”.
Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.