Analiza planurilor de activități pentru sporirea transparenței și participării în procesul bugetar pentru orașul Cantemir și satul Sălcuța

5-28-2020

În această săptămână au avut loc două ședințe on line cu reprezentanții din primăriile orașului Cantemir și satului Sălcuța, raionul Căușeni, fiind prezenți și secretarii Coalițiilor Locale, împreună cu membrii acestora. Scopul acestor ședințe a fost de a discuta detaliat planurile de activități pentru sporirea transparenței și participării în procesul bugetar.  

În cazul orașului Cantemir, primarul localității, Roman Ciubaciuc și experta în percepere fiscală,Tatiana Puică, au fost cei care au venit cu răspunsuri și propuneri asupra documentului, iar secretarul CL Cantemir, Victoria Isac, împreună cu membrii coaliției au ajutat la completarea acestora.

Satul Sălcuța, raionul Căușeni, a fost reprerezentat de către contabila-șefă, Maria Ciomîrtan și secretarul Consiliului Local, Tamara Canțîr. Sugestiile precum: paticiparea cetățenilor la prezentarea raportului la jumate de an sau implicarea tinerilor la mai multe evenimente au fost completate de către secretarul coaliției Sălcuța, Liliana Bacal.

Expertul de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Stanislav Ghilețchi, a discutat despre constrângerile identificate, privind asigurarea unui nivel înalt de transparență bugetară, a analizat punctele forte și punctele slabe ale transparenței bugetare și a identificat oportunitățile nivelului optim de participare a cetățenilor în procesul bugetar din localitățile menționate mai sus. 


            Drept rezultat al acestor ședințe online, în urma discuțiilor și analizelor  documentelor, urmează aprobarea cestora. Astfel, fiecare autoritate publică locală și toate Coalițiile Locale din proiect vor aproba câte un plan de activități pentru anul 2020.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftunge.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftunge.V.