Au fost selectate 20 de APL-uri care vor implementa proiecte de sporire a participării cetățenilor în procesul bugetar

2-7-2020

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), a finalizat procesul de selecție a 20 Autorități Publice Locale (primării), care vor benefica de suport în cadrul proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”.

Cele 20 de autorități locale de nivelul I din au fost selectate din patru regiuni de dezvoltare ale Republicii Moldova, după cum urmează: 

Nord: mun. Bălți, mun. Soroca, or. Drochia, or. Sîngerei, or. Floreşti;

Centru: or. Strășeni, or. Călărași, or. Rezina, or. Telenești, or. Șoldănești;

Sud: mun. Cahul, or. Cimișlia, or. Leova, or. Cantemir, s. Sălcuța;

UTA Găgăuzia: mun. Ceadîr Lunga, or. Vulcănești, s. Baurci, s. Tomai, s. Gaidar.

În cadrul activităților proiectului, care urmează să fie realizate în următorii doi ani, APL-le, împreună cu reprezentanții societății civile vor primi suportul metodologic și organizatoric necesar pentru ca APL să implementeze cu succes cerințele privind participarea cetățenilor în procesul bugetar. La implementarea cu succes a proiectului APL-le participante vor fi menționate cu un trofeu privind realizările în procesul de sporire a participării în procesul bugetar.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.

Partenerii regionali de implementare a proiectului sunt: Institutul pentru Inițiative Rurale, ADR Habitat, Centrul CONTACT, AO “Caroma-Nord”, Asociaţia Obştească “AZI”.