În satul Gura Bîcului, r. Anenii Noi, a fost lansat programul Bugetării Participative pentru anul 2021

3-5-2021

În satul Gura Bîcului, r. Anenii Noi, locuitorii, împreună cu autoritățile locale au decis alocarea a 150.000 lei pentru inițiativele comunitare, care se vor înscrie în Programul de Bugetare Participativă 2021.

Gura Bîcului este una dintre cele 5 localități din Zona de Securitate, care pe parcursul anului 2020 și 2021 își dezvoltă capacitățile în promovarea și gestionarea bugetului participativ, prin intermediul Proiectului Bugetul Meu și a Centrului Contact, ca partener regional, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Centrului Analitic Expert-Grup.

Reamintim că în 2020 în s. Gura Bîcului au fost implementate 7 proiecte comunitare susținute prin Programul de Bugetare Participativă, fiind alocată suma de peste 123 de mii de lei, în care au fost implicați 85 de persoane.

”Proiectul ”Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.”