În orașul Rezina au fost organizate primele instruiri despre bugetarea participativă

8-25-2020

La 24 august 2020, AO ADR „Habitat”, cu susținerea AO ”Expert-Grup” și Institului pentru Politici și Reforme Europene, au demarat instruirile Coaliției Locale pentru transparența bugetară și a reprezentanților primăriei orașului Rezina. 

În cuvântul de salut, Simion Tatarov, primarul de Rezina, a menționat despre importanța principiilor bugetării participative, pentru dezvoltarea orașului și soluționarea problemelor acute cu care se confruntă cetățenii. 

Subiectele discutate în cadrul instruirilor au fost: ”Atitudinea și gândirea pro-activă – paradigmă avansată de a gestiona eficace și eficient etapele procesului bugetar în mod participativ”, prezentate de Valeriu Rusu, director executiv AO ADR ”Habitat”, expert, formator și coordonator de proiect pe Regiunea Centru de Dezvoltare; „Metode și tehnici eficiente utilizate pentru implicarea și participarea cetățenilor în exercițiul bugetar” și ”Bugetarea participativă orientată pe drepturile omului și egalitatea de gen”, prezentate de Angela Buliga, formator în cadrul prroiectului.

Cu o experiență separată în organizarea cetățenilor în vederea participării în etapele procesului bugetar a venit și Tatiana Slivinskaia, contabilă în primăria orașului Rezina, responsabilă de bugetarea participativă în cadrul autorității publice locale. Aceasta a menționat lipsa de interes pentru participare la discuții publice atât din partea cetățenilor cât și a agenților economici.          

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung.