Instruiri pentru cetățenii comunei Pârlița

8-20-2020

La 19 august 2020, AO ADR „Habitat”, cu susținerea AO ”Expert-Grup” și Institutuluii pentru Politici și Reforme Europene, a desfășurat mai multe instruiri în format online cu reprezentanții Autorităților Publice Locale și reprezentanții Coaliției Locale pentru Bugetare Participativă din comuna Pârlița, r-l Ungheni.

Subiectele discutate în cadrul instruirilor au fost: „Metode și tehnici eficiente utilizate pentru implicarea și participarea cetățenilor în exercițiul bugetar” și ”Bugetarea participativă orientată pe drepturile omului și egalitatea de gen”.

Participanții au fost interesați de subiectele instruirii și au reiterat importanța participării cetățenilor la elaborarea bugetului, dar și necesitatea ca bugetul să fie orientat spre drepturile omului.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.