Coaliția Locală din or. Bălți a aprobat Planul de acțiuni pentru următoarea perioadă

10-16-2020

La ședința Coaliției din 14 octombrie 2020, partinerul regional Asociația obștească „Caroma Nord”, care deține secretariatul Coaliției Bălți, în comun acord cu Primăria municipiului Bălți, prin intermediul Secției relații cu publicul din cadrul Direcției Managementul documentelor și relații cu publicul, a organizat ședința Coaliției Locale. Scopul ședinței a fost de planificare a activității Coaliției, ținând cont de situația pandemică, și de a actualiza Planul de acțiuni a Coaliției Bălți pentru următoarea perioadă, conform Memorandumului aprobat. 

Vasile Grama și Victor Cotruță, experți în cadrul proiectului, au explicat participanților atât scopul, tipologia proceselor de bugetare participativă, normele și procedurile Bugetării Participative, cât și faptul că aceasta se bazează pe nevoile reale ale cetățenilor și comunităților. „Mai mult ca atât, Bugetarea Participativă este un instrument inovator pentru promovarea unei democrații incluzive și pentru modernizarea și creșterea capacității de răspundere a autorităților locale, fiind un beneficiu pentru comunități”, au menționat experții. Vasile Grama a împărtășit cu participanții cronologia bugetării participative și experiența atât din țară, cât și de peste hotare. Important, consideră expertul. ca prin deschiderea către un proces de Participare Bugetară va contribui la faptul că cetățenii să înțeleagă si constrângerile întâlnite de autorități în dorința de a realiza nevoile localității.

La fel a fost menționat faptul că Regulamentul cu privire la mecanismul de implementare a programului de Bugetare Participativă în orașul Bălți va fi subiectul următorului atelier de lucru comun cu autoritățile din mun. Bălți.

Coaliţia Locală pentru bugetare participativă este o structură deschisă tuturor organizațiilor neguvernamentale şi cetățenilor care aderă la principiile Coaliției şi care susțin promovarea și implementarea instrumentelor de bugetare participativă și participare bugetară la nivel de comunitate.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:
Rodica FRECAUȚANU, Director Executiv AO „Caroma Nord”, partener regional nord.
GSM: 079124353 | e-mail: caroma.nord.ngo@gmail.com

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.