Noi instruiri pentru membrii Coaliției Locale din orașul Telenești

11-2-2020

La 27 octombrie 2020, în orașul Telenești, în sala de conferințe a Bibliotecii Publice V. Alexandri, au fost realizate instruiri ce țin de capacitarea Coaliției Locale pentru transparența bugetară și a reprezentanților primăriei, responsabili de implementarea Bugetării Participative. Această activitate este realizată în cadrul proiectului „Bugetul Meu”.

Subiectele discutate în cadrul celei de 3-ea instruire tematice au fost:

1. Abordarea Teritorială a Dezvoltării Locale (ATDL);

2. Modelul de Management Ecologic; Modelul de Management Social; Modelul de Management al Calității.

Eugenia Roșca, secretarul coaliției pentru bugetare participativă din or. Telenești, s-a referit la politicile publice ce țin de dezvoltare a Regiunii Centru, menționând că dezvoltarea în această regiune nu se face după principiul diminuării discrepanței dintre urban și local, începând de la cea mai puțin dezvoltată zonă, dar se face după criterii politice. 

Dl Valeriu Rusu director executiv AO ADR „Habitat”, expert, formator și coordonator de proiect pe Regiunea Centu de Dezvoltare, fost membru în acest consiliu pe perioada a cinci mandate a menționat că toate politicile publice, strategiile și planurilece țin de: Abordarea Teritorială a Dezvoltării Locale și a Dezvoltării Regionale trebuie să fie consultate cu cetățenii din localitățile regiunii. În concluzie el a spus că această problemă poate fi soluționată numai prin introducerea unui filtru legal de competențe și imparțialitate pentru persoanele care care sunt alese ca membri a Consiliului RDC.

Participanții au fost interesați de subiectele instruirii și au reiterat importanța participării cetățenilor la elaborarea și consultarea opiniilor lor cu privire  la Abordarea Teritorială a Dezvoltării Locale și a Dezvoltării Regionale.

 Proiectul ”Bugetul Meu” („Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”), este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.