A fost aprobat Regulament privind Bugetarea Participativă din satul Sălcuța, r-nul Căușeni

10-16-2020

La 29 septembrie curent, în satul Sălcuța r-nul Căușeni, prin decizia Consiliului Local, prin vot unanim a fost aprobat Regulamentul privind transparența Participării Bugetare din localitate, care are drept scop stabilirea cadrului general și a procedurii de depunere, evaluare, selectare, implementare și monitorizare a proiectelor de interes public inițiate de cetățeni prin implicarea lor directă în procesul de bugetare participativă.

Bugetarea participativă este un proces prin care cetățenii sunt încurajați să identifice și să semnalizeze neajunsurile comunității, iar apoi să propună rezolvări ale acestora – prin soluții sub formă de proiecte. La prima etapă, propunerile de proiecte sunt validate de autoritatea locală după care sunt supuse unui proces de votare, prin care se va asigura reprezentativitatea rezultatelor, fiind decisă finanțarea unui anumit număr de proiecte. Primul ajutor la această participare este Coaliția Locală Sălcuța, formată din: secretarul Liliana Bacal, membru ONG „VICON” și cei 11 membri, fondată la data de 28 februarie 2020. 

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.