Membrii Coaliției Locale Drochia au beneficiat de o sesiune de instruire în domeniul participării în procesul bugetar

6-24-2020

Pe parcursul a doua zile, în perioada 18-19 iunie curent, 14 membri ai Coaliției Locale a orașului Drochia din diferite sfere de activitate, au fost instruiți cum să se implice eficient în procesul de elaborare, implementare și monitorizare a bugetului local din perspectiva participării bugetare.

Instruirea a avut drept scop de a familiarizarea participanților cu privire la bugetele publice și etapele procesului bugetar, cât și mecanismele de participare și implicare a cetățenilor.

Sesiunea a început cu modulul „Participarea. Participarea în procesul bugetar”, scopul căruia a fost de a oferi cele mai importante noțiuni și concepte ce țin de participare. Acest modul a fost prezentat de Victor Cotruță, expert în cadrul proiectului, care a vorbit despre conceptul de participare, elemente de bază, nivele de participare, principii și cerințe în procesul bugetar.

Participanții au avut posibilitatea de a face cunoștință și înțelege formele și tehnicile care corespund cel mai bine anumitor procese și etape bugetare, de a dezvolta abilități de utilizare a acestora și primi informații din experiența locală. 

Vasile Grama, expert în bugetare participativă, a continuat sesiunea cu un alt modul – „Ce este bugetul local și cum are loc procesul bugetar la nivel local”. Ca și în primul caz, prezentarea acestui subiect a început cu o introducere în concept, după care s-au prezentat cele mai importante elemente ale structurii bugetului public național, apoi local, Carta Europeană privind exercițiul autonom al puterii locale. Vasile Grama a menționat în cadrul sesiunii că implicarea cetățenilor în procesul decizional, în special privind elaborarea bugetelor, este importantă și toate categoriile sociale ar trebui să se regăsească în acest proces, din moment ce avem și un drept legal de a participa în procesele decizionale ce ne privesc, precum și a de a veni cu propuneri constructive pentru o abordare teritorială complexă în dezvoltarea locală.

Dumitru Pintea, economist, reprezentant al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, a prezentat la finalul instruirii Planul de acțiuni al primăriei or. Drochia pentru sporirea transparenței bugetare și  Planul de acțiuni al Coaliției Locale din aceiași localitate, dezvăluind pas cu pas acțiunile ce vor fi întreprinse de autoritățile locale și Coaliția locală.

Activitatea a fost realizată de AO „Caroma Nord”, partener regional în cadrul în proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”. 

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.