Semnarea Memorandumului cu Administrația Publică Locală din Cantemir

3-11-2020

Vineri, 6 martie, în cadrul Proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, la Cantemir a fost semnat Memorandumul cu Administrația Publică Locală, unde echipa formată urmează să stabilească nivelul actual de transparenţă bugetară şi să consolideze coaliţia care va sprijini partenerul local în efortul de a îmbunătăţi transparenţa bugetară din primăria orașului.

La eveniment au participat Roman Ciubaciuc, primarul orașului Cantemir, reprezentând Administrația Locală, Victoria Isac, Centrul de Instruire și Dezvoltare Educațională și partenerul regional, în persoana Tatianei Seredenco, Asociația Obștească „Azi „din orașul Cahul.

Autoritatea publică locală Cantemir este primul participant în procesul bugetar local, în care va elabora și va aproba împreună cu partenerii planul de activități ce urmează a fi implementat pentru sporirea transparenței și participării în procesul bugetar. Totodată, va ușura efectuarea analizei lacunelor de participare a cetățenilor în procesul bugetar.

Roman Ciubaciuc s-a arătat încântat de această colaborare și de mult timp aștepta un astfel de proiect în localitatea sa. Reprezentantul local, Victoria Isac cu sprijinul Tatianei Seredenco, coordonatorul regional vor fi responsabile pentru desfășurarea tuturor activităților la nivel local, inclusiv stabilirea și menținerea comunicării cu autoritatea publică locală.

Centrul Analitic Independent Expert-Grup/ IPRE va susține partenerii și va acorda suport metodologic, privind implementarea măsurilor aprobate în planul de acțiuni aprobat de către APL și Coaliția locală, privind creșterea transparenței bugetare, va contribui la distribuirea materialelor la nivel central și va acorda asistență în organizarea întâlnirilor la nivel local.

În cadrul acestui proiect, cei trei parteneri semnatari vor depune eforturi comune pentru a crea și consolida un cadru care să îmbunătățească transparența și participarea civică în cadrul procesului bugetar la nivel local.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung e.V.

Partenerii regionali de implementare a proiectului sunt: Institutul pentru Inițiative Rurale, ADR Habitat, Centrul CONTACT, AO “Caroma-Nord”, Asociaţia Obştească “AZI”.