Lansarea Coaliției locale în orașul Florești

2-27-2020

Pe 25 februarie 2020, în orașul Florești, a fost lansată Coaliția locală pentru participare bugetară. În cadrul ședinței de constituire membrii coaliției și-au propus să sprijine procesul de elaborare și executare a bugetului local, să promoveze activismul civic și implicarea cetățenilor în soluționarea problemelor locale prin facilitarea colaborării dintre persoanele din localitate.

Prin activitățile sale, Coaliția își propune să motiveze autoritățile locale să sporească nivelul de deschidere și transparență bugetară; să îmbunătățească gradul de înțelegere în rândul populației a bugetului public local; să creeze un cadru prielnic care să asigure creșterea nivelului de implicare a cetățenilor în soluționarea problemelor locale și să promoveze rezultatele implicării în procesul bugetar în rândul cetățenilor. 

Cuvântul de deschidere a  evenimentului a fost  susţinut din partea vice-primarului orașului Florești, domnul Dumitru Gălușcă, care a menționat că aceasta initiativх este binevenită pentru oraşul Floreşti şi mizează pe participarea şi implicarea locuitorilor oraşului în dezvoltrea proiectelor.

În continuare Victor Cotruță, expert în cadrul proiectului, a susținut o prezentare privind aspectele cheie ale acțiunilor viitoare. El le-a vorbit celor prezenți despre conceptul „bugetare participativă” și a menționat despre problema care stă la bazele proiectului, și anume, implicarea scăzută a cetățenilor și societății civile în procesul bugetar. Totodată, el a încurajat comunitatea să se implice activ în această Coaliție, deoarece „reprezintă o adevărată oportunitate pentru fiecare locuitor din Florești de a participa la soluționarea problemelor din comunitate”.

În a doua parte a evenimentului a avut loc Şedinţa de creare a Coaliţiei Locale Florești. Rodica Frecăuțanu, coordonator regional de proiect, a prezentat participanţilor  scopul, obiectivele și Regulamentul de activitate al Coaliţiei, iar spre final Coaliţia Locală pentru bugetare participativă Florești a fost aprobată unanim. 

În cadrul evenimentului de creare a Coaliţiei Locale Florești a fost ales Secretarul Coaliției, Dumitru Stoica, directorul asociației obștești „Consiliul raional al tinerilor”. Dumitru este un tânăr activ și implicat în mai multe proiecte care se desfășoară în prezent în Florești.

Coaliția locală din Florești este formată în prezent din reprezentanți ai societății civile, sectorului privat, reprezentanți din domeniul culturii, sănătății, educație, dar și activiști civici. Coaliția este deschisă pentru a fi completată cu noi membri din localitate.

Astfel de Coaliții Locale vor fi create pe întreg teritoriu al Republicii Moldova (Nord, Centru, Sud, UTA Găgăuzia și regiunea Transnistreană), rolul cărora va fi de a interacționa cu autoritățile publice locale în vederea promovării și implementării instrumentelor de bugetare participativă și participare bugetară la nivel de comunitate.

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova”, este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftunge.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftunge.V.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Rodica FRECĂUȚANU, Director Executiv AO „Caroma Nord”, partener regional nord.
Tel.: 079124353 | e-mail: caroma.nord.ngo@gmail.com

Dumitru Stoica, Directorul AO ”Consiliul Raional al Tinerilor”,  secretarul Coaliției Florești.

GSM: 069408418 | e-mail: dumitrustoica2@gmail.com.